Clicky

/

luni, 5 octombrie 2015

DIY | Semne de carte decoupage


V-am promis că voi face niște tutoriale în care vă voi arăta ce puteți face cu ajutorul unor șervețele, iar aici este și primul tutorial. Am pregătit pentru voi niște semne de carte realizate cu ajutorul tehnicii decoupage. Dacă aveți prin casă numeroase șervețele cu diferite modele le puteți transforma foarte ușor în niște semne de carte foarte simpatice. Nu aveți nevoie de multe materiale, e ușor și foarte util. Vă invit să citiți pașii de mai jos pentru a învăța cum să le faceți.

Materialele necesare:
- carton 
- șervețele
- un penson 
- panglică
- mod podge ( dacă nu aveți mod podge amestecați două părți egale de apă și lipici)


Primul pas este să tai șervețelul astfel încât să se potrivească pe bucata de carton, ai grijă să lași pe margini jumătate de cm în plus. 


Îndepărtează cele 2 straturi ale șervețelului. Noi vom lucra cu al treilea strat, cel care este imprimat cel mai puternic.


Aplică pe carton un strat de mod podge și lipește șervețelul cu grijă.


Presează șervețelul cu degetele, iar pentru un rezultat mai bun și uniform poți apăsa semnul de carte cu ajutorul unei benzi adezive late sau cu orice alt obiect greu. 


Poți tăia surplusul cu ajutorul unei foarfece sau îl poți lipi pe spatele semnul de carte. Perforează semnul și pune panglica aleasă de tine.


Și gata semnul de carte! Destul de simplu, nu-i așa? Îți recomand ca după ce îl realizezi să îl pui într-o carte, iar peste acea carte mai multe cărți. Astfel semnul o să se pătreze drept și nu se va deforma. Îl lași așa timp de o noapte și dimineața este gata de folosit. În funcție de șervețele pe care le folosești semnul tău de carte poate fi unul vintage, modern, clasic, poate fi simplu sau poate avea un model mai complicat. Un alt sfat este să folosești o panglică care să se asorteze cu șervețelul ales de tine, așa semnul tău de carte va arăta mult mai bine. 


Ce părere aveți despre acest tutorial? Vă aștept cu mult interes comentariile. ^_^



4 comentarii:

  1. Wow, sunt super drăguțe semnele și chiar ușor de realizat. O să încerc și eu, mulțumim de idee!
    P.S. Să știi că nu ai pus link-uri la cuvântul "aici" și astfel nu putem accesa magazinul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag! Mă bucur că îți plac!
      Aveam în plan să deschid un magazin al blogului atunci când am scris postarea, dar am realizat că nu am destul timp să mă ocup de el... Mulțumesc frumos că mi-ai spus! Pupici!

      Ștergere
  2. Te-am nominalizat la o leapșă, în caz că vrei să o faci. https://yukiblack.wordpress.com/2015/10/09/the-coffee-book-tag/

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte dragute! Par usor de facut, poate ma apuc si eu.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...