Clicky

/

duminică, 16 martie 2014

Ce ne spunem când nu ne vorbim - Chris Simion

Hei! Ce mai faceți?
Eu tocmai ce am terminat cartea „Ce ne spunem când nu ne vorbim” de Chris Simion și am rămas surprinsă. În carte găsim doar schimbul de mailuri dintre o femeie bolnavă de cancer și prietenul ei. Nu e multă acțiune, dar sunt multe sentimente și trăiri interioare, iar sfârșitul îți confirmă că ai terminat o carte frumoasă. Găsim la sfârșit o notă a autorului care ne spune că a avut nevoie să scrie această carte așa cum are nevoie de apă și pot să adaug că și eu am avut nevoie de carte așa cum toți avem nevoie de o mângâiere.


Mailurile pe care le scriu cei doi sunt intime și cuprind tot felul de păreri, certuri, discuții și sentimente pe care nu și le-au putut exprima față în față. Personajele sunt într-o continuă evoluție, modul în care scriu mesajele diferă de la o perioadă la alta, am întâlnit indiferență și nepăsare ca mai apoi să văd pasiune și afecțiune.
Am avut răbdare cu cartea și mă mir că am citit-o până la capăt. Îmi plac cărțile cu acțiune, care nu te lasă să clipești, care te surprind prin mister, dar cartea de față nu are nimic din toate astea și mi-a plăcut.Tind să cred că nu am înțeles-o în profunzimea ei, dar am înțeles atât cât am avut nevoie, o voi citi pe viitor cu drag și poate atunci o voi înțelege cu adevărat.

Recomand cartea celor care s-au lăsat impresionați de „Jurnalul unui adolescent timid” sau „De veghe în lanul de secară”. Titlurile nu pot fi comparate, diferă prin multe aspecte, dar eu le-aș pune pe același raft.
Nu a fost una dintre cele mai rapide lecturi, nu a avut acțiune, am putut să dorm liniștită și să nu mă gândesc la carte ore întregi, nu a fost cea mai bună carte pe care am citit-o, dar nu-mi pare rău că am făcut-o căci sfârșitul a meritat. Consider că „Ce ne spunem când nu ne vorbim” este o carte care poate fi interpretată în multe feluri, în funcție de cititor. 

Tu ai citit cartea? Cum ți s-a părut?
Să aveți o zi frumoasă! 

11 comentarii:

  1. Am auzit foarte multe păreri bune despre această carte. O colegă a primit-o de Crăciun când am făcut schimb de cadouri între noi, și a rămas plăcut surprinsă și acum o împrumută prin clasă ca să o citească toată lumea (și da, ea e și fană „De veghe în lanul de secară”).
    Nu am știut până acum despre ce e vorba în cartea asta, însă chiar mi se pare interesantă și cu prima ocazie, o să o citesc și eu. O zi frumoasă și ție!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți doresc lectură plăcută și îți aștept părerea cu interes! >:D<

      Ștergere
  2. Vreau sa citesc aceasta carte de foarte, foarte mult timp, dar de fiecare data cand vreau sa mi-o comand apre altceva pe lista.
    Si eu sunt fana cartilor cu mai multa actiune, dar la cate laude am auzit despre aceasta carte trebuie neaparat sa o citesc. Vreau sa citesc si "De veghe in lanul de secara" (nu stiu cum se face ca nu am citit-o pana acum), iar "Jurnalul unui adolescent timid" nu prea vreau sa o citesc pentru ca am vazut filmul si am fost si spoilerita :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-a impresionat prea mult „De veghe în lanul de secară”, iar „Jurnalul unui adolescent timid” am înțeles-o mai bine după ce am văzut filmul. Eu am împrumutat cartea de la bibliotecă, încearcă să o cauți și tu. Lectură plăcută! :)

      Ștergere
    2. In sfarsit m-am apucat de "Ce ne spunem cand nu ne vorbim" si nu as putea spune ca sunt prea impresionata, imi place mult stilul autoarei de a scrie si pana acum am gasit cateva citate superbe, dar inca astept actiunea, mi se pare ciudat sa nu primesc prea multe explicatii, iar mintea mea sa-si inchipuie tot felul de chestii/prostii/nonsensuri.
      Sper sa o duc si eu pana la capat pentru ca in prezent am destule carti incepute si neterminate pe care trebuie sa le iau din nou la rand, chiar nu-mi mai trebuie inca una pe lista :))

      Ștergere
  3. Chiar pare interesanta. Poate o voi incerca pe viitor. :-SS

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este plăcută, dar să nu te aștepți la prea mult suspans! :)
      O zi frumoasă!

      Ștergere
  4. Am citit si eu cartea si mi-a placut! Cum ai zis si tu nu m-a tinut in priza dar e o poveste trista de iubire si asta m-a impresionat. Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie finalul mi s-a părut ... șocant chiar. . E o carte care te face să reflectezi la anumite lucruri. Pupici :*

      Ștergere
  5. Am inceput si eu cartea la un moment dat si stiu ca m-am oprit din citit cam pe la jumatate. Ma cam pierdeam in detalii, in ciuda faptului ca imi placeau citatele si chiar le notau la un moment dat. Postarea ta mi-a adus aminte de cartea neterminata, deci, trebuie sa ma apuc din nou de ea! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să ai răbdare și să duci lectura până la capăt. E o carte interesantă, profundă și cred că e necesar din când în când o lectură de acest fel. Mulțumesc mult pentru comentariu, te mai aștept! >:D<

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...